Senat: Supermarketurile care nu vor avea contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor pentru a dona alimentele aproape expirate riscă amendă de 15.000 lei

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care supermarketurile sunt obligate să încheie contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor pentru a dona alimentele aflate aproape de data expirării, altfel riscând o amendă de 15.000 de lei.

Agenţii economici care operează în spaţii comerciale cu suprafeţe de peste 400 metri pătraţi, cu destinaţia de vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizaţie umanitară, înregistrată legal sau o asociaţie pentru protecţia animalelor în vederea donării produselor aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de 15.000 lei, prevede proiectul.

Iniţiatorul spune, în expunerea de motive, că, potrivit rapoartelor UE, România risipeşte anual 5 milioane de tone de alimente. Pentru reducerea acestui fenomen, este nevoie de mobilizarea întregii societăţi prin conştientizare, prevenţie şi educaţie şi prin norme legislative.

Risipa se manifestă atât în cadrul gospodăriilor individuale, în restaurante cât şi în marile magazine cu profil alimentar. De multe ori, o politică restrictivă a lanţurilor comerciale duce la imposibilitatea producătorilor de a vinde marfa, deci la risipă.

Pe lângă o campanie susţinută de prevenţie şi educaţie, statul trebuie să intervină şi în reglementarea mai eficientă înte producători şi comercianţi în legislaţia fiscală. Încurajarea donării de alimente, prin legislaţie, de către magazinele alimentare este una dintre metodele care pot diminua acest fenomen, a motivat senatorul UNPR iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege, iniţiat de senatorul UNPR Marian Vasiliev, a fost adoptat în plen cu 60 de voturi „pentru”, 38 „împotrivă” şi o abţinere. Senatul a fost prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: Mediafax

 

Pentru a evita orice alte interpretări, menționăm faptul că textul adoptat astăzi în Senat se referă doar la obligația de a încheia contracte, forma paragrafului fiind următoarea: “agenții economici care operează spații comerciale cu suprafața de peste 400 mp, cu destinația vânzare de produsele alimentare, vor încheia un contract cu o organizație umanitară, înregistrată legal sau cu o asociație de protecția animalelor, după caz, în vederea donării produselor alimentare aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate”.