Proiecte de Mediu: Penny

Schimbările climatice pot duce, cu excepția cazului în care sunt implementate suficiente măsuri de atenuare și adaptare, la consecințe nefaste pentru societate. Creșterea nivelului mării, precipitațiile crescute, temperaturile mai ridicate și riscul crescut de fenomene meteorologice extreme pot afecta mediul, precum și zonele rezidențiale, infrastructură, sănătatea, securitatea și creșterea economică. În acest context, compania noastră a conceput câteva soluții pentru a minimiza pe cât posibil impactul pe care îl are asupra planetei și schimbărilor climatice. De aceea, ne-am stabilit ca obiectiv strategic să contribuim activ în procesul de conservare a resurselor și protecția mediului.Întreaga noastră activitate se desfășoară numai prin respectarea legislației în vigoare, cu un accent deosebit pus pe protejarea mediului înconjurător.

Magazine sustenabile
Schimbarea sistemului de iluminare în LED a continuat conform planificării noastre, iar la sfârșitul anului 2019 magazinele noastre erau iluminate utilizând tehnologia LED în proporție de 100% (inclusiv pentru zona de carmangerie) și 100% din centrele noastre logistice aveau iluminare cu LED.Toate magazinele noastre dețin certificarea ISO 50001 pentru Sistemul de Management al Energiei. În 2019, am deschis primul magazin certificat BREEAM cu un scor OUTSTANDING – 95,2%, în Otopeni.PENNY este o companie care aplică un standard foarte ridicat în ceea ce privește construcția clădirilor.

Panouri fotovoltaice
Lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice este o prioritate strategică la PENNY. Ca atare, în desfășurarea activităților noastre ținem cont de următoarele aspecte: • Scăderea sau atenuarea efectelor adverse ale schimbărilor climatice, reducerea amprentei de carbon în activitățile noaste și ale clienților noștri • Reducerea emisiilor atmosferice prin utilizarea energiei regenerabile • Promovarea eficienței energetice în activitățile noastre. Am încheiat anul 2019 ca fiind retailerul cu cele mai multe magazine dotate cu panouri fotovoltaice. În medie, 20% din energia pe care o consumă un magazin dotat cu panouri fotovoltaice provine din producția acestor sisteme de producție.

Mobilitatea electrică
Pentru a reduce emisiile de CO2, am continuat reînnoirea parcului nostru auto precum și implementarea programelor de instruire pentru șoferii noștri. Conform monitorizării la nivel național a consumului de combustibil, consumul mediu s-a redus la 6,16 litri/100 km. În 2019, am suplimentat numărul stațiilor de alimentare a mașinilor electrice printr-o investiție de 355.000 Euro, ajungând la 10 stații de încărcare rapidă, care au livrat 130.591 kWh energie în 6.487 ore, 8.113 de utilizatori petrecând mai mult de 10 minute la stațiile de încărcare, la care s-au adăugat livrări de 3.550 kWh în aproximativ 500 încărcări, la cele trei.

Logistica și transportul
În 2019, punctualitatea pentru livrare a atins 97,1%, cu 0,7% mai mult decât în anul anterior, iar procesul logistic pentru livrarea în magazine se află întrun proces continuu de îmbunătățire, astfel că, în 2019, am folosit zilnic, în medie, 94 de camioane (mai mult cu cinci camioane față de 2018). Distanța medie între depozit și magazin a fost de 164,9 km, cu 1 km mai mult decât în 2018. De asemenea, în 2019, au fost realizate livrări pe distanța totală de 18.261.083 km, cu un consum total de 5.843.547 litri de motorină. Proporția vehiculelor folosite (conforme cu standardul emisiilor Euro 6) declarată de firmele de logistică a fost de 64%.

Ambalaje sustenabile
Îndemnul 3R – „reduce, reutilizează, reciclează” este unul cu care rezonăm, iar activitățile noastre se concentrează pe oglindirea acestuia. În primul rând, ne dorim să protejăm mediul înconjurător, dar este la fel de important pentru noi să și creștem fidelitatea clienților pentru care acest principiu este important în procesul de achiziție. De aceea, în 2019 am continuat să lucrăm la o strategie care să ne conducă spre crearea de ambalaje sustenabile, prin inițierea la nivel de grup a proiectului ambalaje 100% sustenabile pentru produsele marcă proprie. Prin acest proiect, demarat în 2018, ne propunem să reducem utilizarea plasticului și creșterea reciclabilității ambalajelor produselor marcă proprie.