Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în numele membrilor săi, dă asigurări tuturor consumatorilor că magazinele sunt pregătite pentru a face față unui flux crescut de clienți, dar și cererii mai mari de produse estimate pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.  

Membrii AMRCR, împreună cu furnizorii și partenerii logistici, asigură permanent consumul alimentar și nealimentar al românilor, inclusiv produsele proaspete, de sezon iar, în această perioadă, oferta a fost suplimentată cu produse/preparate tradiționale de Paște.

Conform articolului 17 din Ordonanța Militară nr. 8/9.04.2020, ”în zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități”. Având în vedere această nouă reglementare, magazinele își pot adapta programul de funcționare în zilele de joi, vineri, sâmbătă, premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Facem apel ca în continuare, la cumpărături, să fie respectată o distanță minimă de 1,5 metri față de alte persoane, precum și utilizarea mijloacelor de protecție recomandate de autorități pentru a minimiza riscul infectării cu noul coronavirus.

Membrii AMRCR depun în continuare toate eforturile organizatorice pentru a asigura condițiile potrivite de alimentare în siguranță a populației, ca de fiecare dată.

Prin campanii de informare, prin asigurarea echipamentelor și materialelor de protecție și prin dezinfecția profesională a tuturor spațiilor, membrii AMRCR asigură un mediu sigur de lucru și de cumpărături pentru toți românii. Ca măsuri suplimentare, au fost montate paravane de siguranță la casele de marcat și în zonele de contact cu clienții, s-au implementat sisteme de semnalizare dedicate păstrării distanței, a fost regândită organizarea magazinelor pentru a răspunde nevoilor actuale ale clienților. În magazinele membrilor noștri, o atenție deosebită este acordată categoriilor vulnerabile, în special persoanelor vârstnice, care beneficiază de facilități speciale.