Industria de retail lucrează activ pentru implementarea cât mai rapidă a normelor metodologice de aplicare a Legii laptelui, prioritate pentru Membrii AMRCR

Pe data de 8 februarie 2023, au fost adoptate prin Hotărâre de Guvern, Normele metodologice de aplicare a Legii laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022.

Ca urmare, pe 9 februarie 2023, a avut loc o acțiune comună a ANSVSA și ANPC de consiliere și clarificare, în cadrul unui magazin pilot. S-au analizat modalitățile concrete de  implementare la raft a prevederilor legislației menționate. Ulterior a avut loc și o întâlnire cu reprezentanții cu atribuții în acest domeniu  din cadrul rețelelor comerciale membre AMRCR și la care a fost invitată să participe și asociația APRIL.

În contextul discuțiilor s-a stabilit și un calendar de principiu în care va fi o scurtă perioada de evaluare a conformității expunerii la raft a produselor care fac obiectul legii laptelui, după care se va trece la control efectiv și la luarea măsurilor necesare în caz de nerespectare a legislației.

Toți membrii AMRCR sunt conștienți de importanța noii reglementări în domeniul expunerii  spre comercializare a produselor lactate și vor trata prioritar și cu maximă seriozitate obligațiile ce le revin, în primul rând, în beneficiul consumatorului dar și al susținerii producătorilor și a produselor locale din industria laptelui și a creșterii animalelor.

AMRCR rămâne un partener activ al Autorităților statului pentru a oferi cele mai bune servicii și produse pentru consumatorii finali.