Aurel Simion (MADR): AMRCR, meritați mulțumirile noastre și felicitări pentru colaborare!

În cadrul primei zile a Expo-conferinței internațională Meat.Milk, domnul Aurel Simion, Secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, a felicitat și a mulțumit AMRCR – Asociația Marilor Rețele Comerciale din România, pentru buna colaborare și eforturile depuse înainte și pe perioada stării de urgență, când rețelele comerciale s-au aflat în linia întâi și, în ciuda condițiilor dificile, au asigurat populației alimentele necesare.

”Aș pleca exact de la perioada când, înainte parcă de starea de urgență, când s-au golit toate rafturile în hipermarketuri. Atunci a fost, hai să zic, un punct de cotitură și vă spun că, îl am pe colegul de față, câte nopți am pierdut noi și câte telefoane și nu vorbeam numai de aprovizionare hipermarketurilor și magazinelor, vorbeam și de, aveam probleme cu închiderea vămilor, cu închiderea culoarelor verzi. Aveam mașini în trafic prin Ungaria, prin Austria , prin Germania, cu purcei, cu pui pentru reproducție și așa mai departe.
Atunci a fost un fenomen, zic eu, de solidaritate. Ne-am întâlnit cu hipermarketurile, cu domnul Bădescu (George Bădescu, Director Executiv AMRCR) aici, de multe ori, ne-am întâlnit cu formele asociative și-am pornit o colaborare, să zic eu, principială, în așa fel încât consumatorii să aibă cu ce să-și rezolve necesitățile alimentare.
Meritați dumneavostră, operatorii economici, și AMRCR – Asociația Marilor Rețele Comerciale din România, meritați mulțumirile noastre și felicitări pentru colaborarea de atunci și după.
Fără o comunicare și o colaborare strânsă nu poți să rezolvi de unul singur, nu poți prin măsuri dure, prin măsuri coercitive, să faci și să rezolvi o problemă națională, dacă vreți”, a declarat domnul Aurel Simion în cadrul Expo-conferinței internaționale Meat.Milk, eveniment care se desfășoară anul acesta la Poiana Brașov, în perioada 5-6 octombrie.